Monitorizare de presă

Căutare

Cuvânt cheie

Organ:

Tematica:



Numele cotidianului: Antena 3
Anul şi data apariţiei: 04.01.2011
Tematica: legea învăţământului – predarea limbii române ca a doua limbă
Categoria articolului: ştiri
Pagina (dacă este cazul): 2
Titlul articolului: CCR: Legea Educaţiei este constituţională
Numărul fotografiilor: 1
Acces online: https://www.antena3.ro/romania/ccr-legea-educatiei-este-constitutionala-116134.html


Curtea Constituţională a dat, marţi, verdictul pe marginea Legii Educaţiei, pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament. Potrivit judecătorilor, actul normativ este unul constituţional. Decizia a fost luată cu 7 voturi "pentru" şi două "împotrivă".

Decizia luată marţi de judecătorii CCR este definitivă, astfel că Legea urmează să fie trimisă preşedintelui Traian Băsescu spre promulgare, urmând să intre în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial. În zilele următoare, CCR va publica şi motivarea hotărârii luate în acest caz.

Citeşte comunicatul Curţii Constituţionale

Legea Educaţiei a ajuns pentru prima dată la Curtea Constituţională pe 3 noiembrie 2010. Magistraţii au dat atunci câştig de cauză Senatului, stabilind că procedura de asumare a răspunderii Guvernului este neconstituţională.

Trei săptămâni mai târziu, Legea Educaţiei s-a întors la Curte, la solicitarea Guvernului. De această dată, Puterea a ieşit învingătoare. Astfel, plenul Curţii, cu majoritate de voturi, a constatat că există un conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi Parlament. Asta pentru că Parlamentul a refuzat să dezbată moţiunea de cenzură depusă de Opoziţia parlamentară, dezbatere care, odată declanşată, ţinând seama de prevederile Constituţiei, nu poate fi oprită.

Pe data de 14 decembrie 2010, Legea educaţiei a fost considerată adoptată, anunţul fiind făcut în plenul Camerelor reunite, într-o şedinţă condusă de Roberta Anastase şi de Alexandru Pereş, ambii reprezentanţi ai PDL. Imediat, actul normativ a fost contestat la Curtea Constituţională de preşedintele Senatului, Mircea Geoană, dar şi de 108 deputaţi din Opoziţie.

Judecătorii Curţii Constituţionale ar fi trebuit să se pronunţe pentru a treia oară asupra Legii educaţiei pe 28 decembrie, însă au amânat dezbaterile pentru începutul acestui an.

  • Despre baza de date

Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară.

În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date.

Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date  în viitoare analize.